Xtreme Fit Summer Body

by Alexy Ronea

în 30 de minute

De ce am creat acest program?

Am creat acest program din dorința de a veni în ajutorul tuturor celor care nu au mai făcut sport niciodată,care spun mereu că nu au timp dar care își doresc un punct de unde să dea start călătoriei spre un stil de viață activ, un corp frumos remodelat și o minte sănătoasă.

M-am gândit să fie un program foarte simplu și ușor de urmat, pentru că știu cum e la început, când nu știi de unde să pornești, dar îți dorești cu adevărat o schimbare și ai nevoie de cineva care să fie acolo, să te ajute cu o îndrumare, o vorba bună și să te motiveze să faci următorii pași.

Explicații și îndrumări pentru a învăța să faci corect fiecare exercițiu.

De unde am pornit ?

“Poate nu sunt cel mai fit antrenor pe care l-ai văzut, dar cu siguranță am trecut prin aceleași greutăți că și tine! Mă luptam mereu cu kilogramele în plus și orice dietă pe care o țineam ajungea să fie în zadar după ce renunțam să o mai țin. M-am chinuit mult timp, cumpărându-mi haine largi care să-mi acopere formele, eram mereu nemulțumită de felul în care arăt și chiar aveam momente când mă gândeam la pastile de slăbit miraculoase. CE PROSTII!!!!Mă uit acum în urmă și mă gândesc că dacă aș fi întâlnit o persoană potrivită care să mă îndrume mi-ar fi fost atât de ușor.Credeți-mă este UȘOR, FOARTE UȘOR! Dar trebuie să aveți răbdare și cel mai important lucru este să aveți curajul măcar să încercați. Să nu spuneți NU și să încercați. Treptat am început să renunț la alimente nesănătoase (mezeluri, zahăr, prăjeli, făină albă) și să fac sport.

Referitor la sport este FOARTE IMPORTANT să faci un sport care îți place. Eu am început cu step-aerobicul și treptat a ajuns să-mi placă atât de mult să fac clase încât mi-am propus să ajut și eu la rândul meu și să fiu cât mai bună în ceea ce fac.
Iar pentru că acum este ceva testat, știu că ceea ce a funcționat la mine, trebuie să funcționeze și la tine!”

Ce conține programul Xtreme FIT Summer Body în 30 minute ?

by Alexy Ronea

Bonus:

Cumpără Acum

Întrebări frecvente

Ce am de făcut după finalizarea comenzii pe site ?
Îți vei verifica adresa de mail : inbox/spam pentru pașii de accesare a programului complet din cont

Care este următorul pas ?
Îți vei descărca planul alimentar pentru a știi care sunt mesele tale zilnice

Cât de importantă este alimentația ?
Alimentația reprezintă 80 % din rezultatul final!Este foarte importantă urmarea acesteia pentru apariția cât mai rapidă a rezultatelor.

Cum urmez antrenamentele ?
În funcție de orarul tău , este alegerea ta la ce oră decizi să îți faci antrenamentul, important este să urmezi calendarul.

Mă ajută acest program să slăbesc?
DA! Poți ajunge la rezultate vizibile după urmarea cu strictețe a acestui program. Însă succesul unui proces de slăbire este asigurat de o combinație pe termen lung, între antrenamente,nutriție și hidratare ( *somnul și nivelul stresului au de asemenea un rol deosebit de important, așa că te rog să nu le neglijezi). Acordă-ți timp, ai răbdare cu corpul tău și vei vedea cum ușor vor apărea și transformările, atât la nivel fizic, cât și mental.

Pentru cine este acest program?
Acest program este pentru persoanele care sunt la început de drum și vor să învețe să se antreneze corect și eficient, să scape de celulită, să își tonifieze musculatura și să își crească nivelul de energie și încredere prin antrenamente făcute acasă, cu ZERO echipament.
Dacă nu te-ai mai antrenat până acum, Xtreme FIT – Summer Body  – by Alexy Ronea este potrivit pentru ține. Practic, începem de la zero. Vom face exerciții care imită mișcările de bază pe care tu vei ajunge să le stăpânești pe măsură ce le practici.
Fie că scopul tău este să slăbești, să te definești sau ambele, acest program vine însoțit de un plan alimentar adaptat nevoilor tale pentru tu să obții cele mai bune rezultate.

Dacă am terminat acest program, ce pot face mai departe ?
Accesezi programul Xtreme FIT LIVE STREAMING pe care îl regăsești aici.

XtremeFit Live Streaming este o continuare a programului Summer Body. Dacă stăpânești deja mișcările de bază, poți alege să începi cu acest program. Vom folosi tehnici mai avansate, iar gradul de dificultate al exercițiilor crește. Principiul rămâne același: progresăm de la săptămână la săptămână, în așa fel încât să continuăm să ne stimulăm musculatura.